Cea mai importantă competiție inter-cluburi de pe continent, EMF Champions League, și-a consumat prima ediție în weekendul care tocmai s-a încheiat. Jucătorii lui Aramis SE Mad Dogs au plecat acasă cu medaliile de aur la gât, pe când pe celelalte trepte ale podiumului au urcat două formații din România, Juventus Sibiu și MAV Continental Timișoara.
Din păcate, echipele din CMFB au avut rezultate sub așteptări. Tanzmannschaft și Old Boys nu au reușit să depășească faza grupelor, unde au avut, ce-i adevărat, adversari dintre cei mai buni.
Celelalte echipe românești prezenta în Maribor, Slovenia, s-au descurcat foarte bine, trei dintre ele reușind să încheie turneul final între primele patru clasate. Juventus Sibiu s-a clasat pe locul 2, după ce a pierdut finala mare la loviturile de departajare, iar MAV Continental Timișoara a învins-o pe FC Boromir Râmnicu Vâlcea în finala mică.