Astazi, 9 septembrie, va debuta sezonul 2013-2014 al minifotbalului bucurestean. Campionatul “Iubeste Sportul” a adunat la start un total de 34 de echipe, in conditiile in care cele anuntate pe ultima suta de metri nu s-au mai putut inscrie din cauza lipsei locurilor, acesta fiind un record absolut al competitiei infiintate in 2008.

Asadar, Liga I se anunta foarte echilibrata si puternica, ABC United fiind cotata cu prima sansa la castigarea titlului, in ciuda faptului ca formatia care a castigat medaliile de bronz la Campionatul National de la Hunedoara s-a despartit in aceasta vara de trei titular incontestabili (Matei Robert, Radu Razvan si Munteanu Stefan – ultimii doi alegand sa evolueze pentru echipa de minifotbal Design Construct Brasov). Cu nucleul de baza intact si cu mai multe intariri, Nard Media si Mustang si-au anuntat deja intentia de a se lupta pentru prima pozitie a clasamentului, la care se gandesc cu siguranta si Nationala Artistilor Fotbalisti si SuperBet. La prima vedere, alte doua mari absente ale sezonului sunt jucatorii Virgil Boboc si Daniel Iftodi, care nu se mai regasesc in lotul echipelor Nard Media, respectiv Mustang.

Cele 20 de echipe din Liga a II-a au fost impartite in doua serii egale, unde se va juca in sistemul fiecare cu fiecare, in trei tururi – premiera in Campionatul “Iubeste Sportul”. Miza o reprezinta primele doua locuri, in primavara lui 2014 urmand sa se stabileasca daca ocupantele treptelor secunde vor promova direct sau vor sustine meci de baraj pentru un loc in Liga I, in functie de interesul echipelor care doresc sa formeze Liga a II-a C – de unde ar urma sa promoveze direct prima clasata.

Cupa “Iubeste Sportul” este cel mai nou proiect propus echipelor inscrise in campionat, detaliile fiind prezentate cu ocazia sedintei tehnice din 2 septembrie. Interesul mare al formatiilor din Liga a II-a compenseaza lipsa celor patru echipe din Liga I care nu vor lua startul in acest prim sezon al cupei – Nard Media, SuperBet, Pronostic Sportiv si Ciresarii.

Pe parcursul primei etape a campionatului, care se va disputa pe 9, 11, 12 si 13 septembrie (programul este afisat pe site, in pagina Etape), managerii echipelor sunt rugati sa rezolve situatia jucatorilor care nu au semnat in lot sau nu au depus copia de pe CI si sa semneze anexa de participare in Cupa “Iubeste Sportul”, pe care o vor primi la masa oficiala, odata cu raportul de joc (asadar, managerii echipelor inscrise ca personae juridice sunt rugati sa aiba asupra lor si stampila).

Mult succes tuturor echipelor participante!