Managerul echipei Pronostic Sportiv celebrează prima sa reușită stagională |
Campionatul „Iubeste Sportul” s-a reluat pe data de 3 martie, în săptămâna aferentă fiind programate primele 20 de meciuri din 2014. Unele dintre cele mai interesante întâlniri au avut loc în Liga I, așa cum era de așteptat, unde spectacolul este la el acasă. În primul rând, Pronostic Sportiv continuă lupta pentru evitarea retrogradării după ce a învins-o pe FCSB (foto din meci) la capătul unui joc superb, în care a fost nevoită să se descurce în sistem 4+1 timp de 23 de minute, după ce portarul a fost eliminat, iar locul său nu a mai putut fi luat de nimeni, deoarece nu existau jucători de rezervă. A urmat victoria fără istoric a lui ABC United, scor 6-1, în fața singurei formații care a încurcat-o în acest sezon, Nard Media, și succesul obținut in extremis de Naționala Artiștilor & Prietenii în fața formației Cireșarii, grație unui gol marcat de Răzvan Brașoveanu în ultimele secvențe. În fine, un alt derby de clasament, Bucharest United – Mustang, a fost foarte plăcut ochiului, echipele împărțindu-și punctele la finalul celor 40 de minute, scor 3-3, cu mențiunea că vicecampioana în exercițiu a părut mai proaspătă după ultimele modificări făcute la nivelul lotului de jucători.
Sancțiuni disciplinare:
Ionescu Cornel Sevastian (Pronostic Sportiv) – suspendare 1 meci (henț în situație iminentă de gol a adversarilor)
Udrescu Robert (Arsenal 2012) – suspendare 2 meciuri (infracțiune dură asupra adversarului) – își va ispăși suspendarea în următorul meci de campionat și în următorul meci de cupă.
Ivănică Daniel (Union București) – suspendare 1 meci (henț în situație iminentă de gol a adversarilor)
Soare Ilie Marius (Finanțiștii) – suspendare 1 meci (eliminate pentru primirea a două cartonașe galbene)
Schimbări de denumiri ale echipelor:
Class 2002 se va numi Beligi
Naționala Artiștilor Fotbaliști se va numi Naționala Artiștilor & Prietenii
Naționala Artiștilor Fotbaliști 2 se va numi Naționala Artiștilor Fotbaliști
*Echipe Naționala Artiștilor Fotbaliști este în continuare satelitul echipei Naționala Artiștilor & Prietenii, astfel că nu are drept de promovare.
Programul etapei a XVI-a
pentru Liga I, Liga a II-a A si Liga a II-a B (Programul etapei curente,
a XV-a, este afisat pe site, in pagina „Etape”) si al Etapei a II pentru Liga a II-a C (Programul etapei curente, I, este afisat pe site, in pagina „Etape”):
17.03 (Băneasa):
19:00
Player Fish – La Grande Familia
19:45
NSN – Interada
20:30
Metropolis II – Mustang
21:15
ABC United – Beligi
22:00
Player Club – Bancarii
18.03 (Băneasa):
19:00
Giulestina – Locomotiva Bucuresti
19:45
B&B – Nationala Artistilor Fotbalisti
20:30
SuperBet – Nard Media (live text pe facebook)
21:15
Batranii din Academiei – Ciresarii
22:00
AS Metropolis Bucuresti – Tanzmannschaft
18.03 (Colegiul Tehnic Iuliu Maniu):
20:00
Victoria Bucuresti – Young Boys
20:45
HTDIV – Thunders
21:30
Union Bucuresti – Dream Team
22:15
FCSB – FC Phoenix Bucuresti
19.03 (Băneasa):
19:00
CS Baneasa Bucuresti – Alliance Sir Sebastian
19:45
GEI – Plaza Mediclinic
20:30
Metropolis II – Casino
Club (Cupa, Grupa F)
21:15
Nationala Artistilor&Prietenii- Bucharest United (live text pe facebook)
22:00
Arsenal 2012 – Bayern
20.03 (Băneasa):
20:00
Tanzmannschaft – Beligi (Cupa, Grupa A)
20:45
Nationala Artistilor Fotbalisti – Batranii din Academiei (Cupa, Grupa
C)
21:30
Gașca Nebună – Pronostic Sportiv
22:15
Harul – Finantistii