Razvan Burleanu (stanga) va fi vicepresedinte al FIMf |
În luna martie a anului trecut, la Praga, a luat ființă Federația
Europeană de Minifotbal, for la înființarea căruia au contribuit 15
federații naționale. Președinte al European Minifootball Federation a
fost ales Răzvan Burleanu, românul care s-a remarcat la
nivel european pentru rezultatele organizatorice și competiționale
obținute în fruntea Federației de Minifotbal din România.
La finalul acestei săptămâni (n.r. 01-07 aprilie) la Birmingham, în Marea Britanie, va avea loc un alt moment care marchează istoria minifotbalului, și anume, fondarea Federației Internaționale de Minifotbal
care va avea sediul permanent la Londra. Evenimentul îi va reuni pe
reprezentanții federațiilor de minifotbal din America de Nord, America
de Sud, Asia, Africa, dar și de pe bătrânul continent, europenii fiind
principalii promotori ai acestui frumos sport unde echipa națională a
României este triplă campioană europeană.
Cu această ocazie vor avea loc și alegerile pentru desemnarea
conducerii noului for mondial, precum și stabilirea strategiei de
dezvoltare a minifotbalului la nivel internațional. Întrebat dacă va
candida pentru o funcție de conducere, Răzvan Burleanu, președintele
European Minifootball Federation ne-a declarat: ”Înainte de toate
vreau să fac remarcat faptul că este un eveniment de maximă importanță
pentru dezvoltarea minifotbalului la nivel internațional. Chiar dacă
noi, europenii, suntem cei mai activi promotori ai minifotbalului la
nivel mondial, vă asigur că însăși necesitatea înființării Federației
Internaționale a venit ca urmare a dimensiunii tot mai mari pe care
acest sport a căpătat-o pe tot mapamondul. Vorbim, practic, de un real
fenomen social care cuprinde în prezent milioane de practicanți din
toată lumea. În privința ocupării unei funcții de conducere, am ales să
nu candidez pentru poziția de președinte dat fiind faptul că în momentul
de față activitatea mea se concentrează pe promovarea minifotbalului la
nivel național și european și pe instituționalizarea unui model de bună
guvernanță sportivă la nivelul celor două foruri pe care le conduc.”
Răzvan Burleanu va ocupa, totuși, una dintre funcțiile de vicepreședinte
care va reveni reprezentantului Europei în cadrul forului internațional.
Sursa text&foto: www.campionateminifotbal.ro