Returul Cupei “Iubeste Sportul” a inceput marti, 22 martie, pe noul teren din Bvd. Timisoara. Conditiile meteo au fost aproape perfecte pentru fotbal, poate cu unele retineri cand vine vorba de ultimele meciuri, unde jucatorii au fost nevoiti sa apeleze la bluzele de trening.
Marti
Medex Cosmetics – Wipro 7 – 4 (Grupa B – Firme)
Asteptat de Wipro ca o revansa dupa meciul din tur, prima partida a primaverii a consfintit o noua victorie pentru Medex Cosmetics, chiar daca nu la fel de evidenta ca cea din toamna (11-6). Cu o echipa schimbata in bine, “indienii” au pus probleme si au sperat o mare parte din timp ca pot obtine un rezultat favorabil, insa experienta adversarilor si plusul de tehnica individuala si-a spus in cele din urma cuvantul.
FC Medex-Team – Giulestina Red Sox 7-3 (Open)
Tineretea le permite jucatorilor lui Medex sa joace doua meciuri consecutiv si, mai mult, sa le si castige fara prea mari probleme probleme. Cu toate acestea, meciul nu a fost atat de usor precum ar parea privind scorul final, deoarece Dinuta&Co. au deschis scorul si au stat o mare parte din timp in ceafa adversarului, sperand la un rezultat de egalitate. Lipsa rezervelor s-a vazut insa pe final, cand Medex a mai punctat de cateva ori pentru a decide meciul fara sa treaca prin emotiile ultimelor secvente.
Mega Image – Danina 1-2 (Grupa A – Firme)
Cele doua formatii au oferit un adevarat show spectatorilor, atat prin prisma jocului prestat, cat si prin tensiunea pozitiva din teren. Ambele echipe au venit foarte motivate la teren, constiente fiind ca un rezultat bun in prima etapa le sporeste sansele de calificare in semifinale. Danina a facut un nou meci in stil propriu, adica joc bun, risipa de efort si minim de goluri, pe cand de la Mega Image s-au remarcat cativa jucatori cu calitati extraordinare, dar care lasa senzatia ca inca nu joaca suficient de mult impreuna.
Pronostic Sportiv – Honeywell 1-3 (Grupa A – Firme)
Un mini-derby de traditie al competitiei, terminat in cele din urma cu victoria echipei mai cerebrale, Honeywell. Pronostic Sportiv s-a jucat in cateva randuri cu ocaziile si a expediat si mingea in bara de doua ori, iar in aparare a lasat spatii libere, speculate de elevii lui Marian Paun. Honeywell porneste cu handicapul numarului mic de puncte acumulate in tur, dar da senzatia ca poate produce multe rezultate surpriza pana la final.
Athletic GeBoc – Finantistii 2-2 (Preliminarii)
Cele doua echipe si-au dorit sa nu inceapa campania de claificare in Liga I cu o infrangere, lucru care s-a si intamplat in cele din urma. Din pacate, ambele au irosit cate doua puncte care la final s-ar putea dovedi vitale in economia clasamentului. Athletic nu a avut nicio rezerva -nici lotul, in general vorbind, nu este prea numeros-, pe cand adversarii au convocat 11 jucatori pentru acest meci. Cu toate acestea, meciul a fost unul echilibrat iar rezultatul este unul echitabil, care nu supara, dar nici nu bucura pe nimeni. Poate doar pe celelalte 6 echipe.
Miercuri
SuperBet – Labelon Romania 0-3 (Preliminarii)
Ca orice debutante care se respecta, ambele echipe s-au temut de inceputul de meci si au fost precaute in prima parte a reprizei intai, dar Labelon Romania a prins curaj pe parcurs si a preluat carma jocului. Golurile au venit ca urmare a unor faze care au aratat bine, la capatul unui sir de pase exacte si a unor finalizari impecabile. In repriza a doua, “albastrii” si-au aratat punctul slab, conditia fizica, permitandu-le jucatorilor lui SuperBet sa domine teritorial. Ocaziile la poarta lui Labelon au venit in numar mare, dar nesansa atacantilor si valoarea portarului si-au spus cuvantul, astfel ca partida s-a incheiat cu un scor de forfait, 3-0.
CSS Tacerea Bucuresti – EuroAnswer 1-3 (Preliminarii)
Cu siguranta una dintre cele mai frumoase echipe ale campionatului, Tacerea a facut fata cu brio lui EuroAnswer. “Telefonistii” au deschis scorul si si-au dublat cu greu avantajul, iar adversarii au redus din diferenta in repriza a doua. EuroAnswer a mai punctat o data pe final si a inchis tabela la 3-1, reusind un start fara greseala in preliminarii, dar jocul nu a impresionat, spre deosebire de echipamentele Puma pe care le-au purtat, achizitionate cu 40% reducere gratie participarii in Cupa “Iubeste Sportul”.
Whiteland Logistics – Calia Press 3-1 (Open)
Doua dintre cele mai valoroase formatii din campionat au oferit un meci-spectacol, dar si presarat cu multa galagie si nervozitate. In cele din urma s-a impus Whiteland Logistics, sustinuta excelent de atacantul Stefan Stânga, care a aratat o forma de zile mari. Calia Press, chiar daca a fost invinsa, a aratat mai bine decat in toamna si poate sa spere in continuare la pozitia a patra, calificanta in faza eliminatorie.
Radio Cultural – Hotel Novotel 3-1 (Grupa B – Firme)
“Culturistii” au dominat de la un capat la celalalt fara probleme, inchizand toate spatiile pe atacul adversarilor. Jucatorii lui Hotel Novotel s-au zbatut si au aratat un joc frumos ochiului, insa cu siguranta nu a fost ziua lor. Radio Cultural a bifat a doua victorie a sezonului, dupa cea cu Go Travel din tur, pe cand adversarii au nevoie de un retur impecabil pentru a prinde unul dintre primele patru locuri calificante in Liga I a sezonului viitor.
Friesland – Go Travel 9-1 (Grupa B – Firme)
Meciul a inceput sub semnul echilibrului, poate chiar cu un plus pentru Go Travel, care a aratat o fata mult mai frumoasa decat in urma cu patru luni. Pe parcurs, Ruja&Co. si-au amintit probabil ca ocupa ultimul loc in grupa si nu au vrut sa-si deranjeze adversarii, astfel ca au lasat spatii mari in defensiva, de care “laptarii” au profitat ori de cate ori au avut ocazia, de aici si diferenta mare de scor. Friesland nu a rupt gura targului, probabil si din cauza randamentului ceva mai scazut al lui Stefan Stanga, care facuse risipa de efort in meciul cu Whiteland, dar incepe sa semene cu formatia care in 2010 ajungea in semifinale.
Joi
Adexim Modelcom – Remiza 5-1 (Open)
Liderul sectiunii Open nu si-a batut prea tare capul cu echipa organizatorilor care, la randul ei, si-a propus limitarea proportiilor scorului. Diferenta clara de valoare dintre cele doua echipe nu lasa loc de prea comentarii, cu exceptia faptului ca repriza secunda s-a incheiat la egalitate, 1-1.
Nationala Artistilor – Flamingo 1-4 (Grupa A – Firme)
Cu siguranta concurent la cel mai frumos al etapei, meciul dintre ocupantele primelor doua pozitii ale Grupei A – Firme a strans un numar mare de spectatori la teren. Jucatorii lui Flamingo au scapat de tensiune inainte de meci, cand si-au propus sa joace dezinvolt, pe cand artistii venisera montati sa castige “la scor”. Andrei Stefanescu a deschis scorul pentru Nationala destul de repede, insa Ban&Co. au facut risipa de efort si au reusit un meci aproape perfect din punct de vedere tactic. Scor final 4-1, dar tot Flamingo are o problema foarte mare: acum trage la locul doi sau la primul?
ABC United – Arsenal Romania Supporters Club 11-0 (Preliminarii)
Dupa scorurile stranse din celelalte partide ale preliminariilor, ABC a reusit scorul etapei in partida cu fan-clubul lui Arsenal, 11-0. “Tunarii” au inceput curajos si au facut fata in prima parte a meciului, insa golurile au inceput sa curga destul de repede. Un dus rece, ca de debut, care cu siguranta ca ii va mobiliza pe jucatorii lui Arsenal pentru urmatoarele partide.
Clar – Radio Bucuresti 10-0 (Grupa B – Firme)
Radio Bucuresti a pierdut primul meci al primaverii cu un scor destul de… Clar. Problema invingatorului nu s-a pus nicio secunda, “asiguratorii” avand doar scopul de a-si consolida golaverajul, in asteptarea derby-ului cu Medex Cosmetics.
A Anonimi – Juventus Buftea 2-4 (Open)
Liderul campionatului de amatori din Ilfov, Juventus, inca nu se adapteaza in Bucuresti, unde jocul arata altfel decat in Buftea. Cu toate acestea, victoria este complet meritata, cu mentiunea ca A Anonimi si-a betonat echipa, iar noii jucatori dau senzatia ca pot produce multe surprize pana la final.