Etapa a 18-a a fost marcata de rezultatul de egalitate inregistrat intre campioana en-titre Tanzmannschaft si NSN, 1-1. Echipa aflata la primul sezon in Liga 1 a dat, din nou, peste cap calculele hartiei gratie golului marcat pe final de golgeterul Iulian Brinza, reusita care a trimis-o pe adversara in afara locurilor calificante la Campionatul Regional.

Printre “victimele” echipei NSN s-au mai numarat, in acest sezon, Mustang (4-3 in etapa a 10-a), Pronostic Sportiv (4-0 in etapa a 15-a) si, din nou, Tanzmannschaft (2-2 in etapa a 5-a), toate trei fiind in acest moment la egalitate de puncte.

Astfel, jucatorii formatiei care Nu Supara pe Nimeni au acumulat nu mai putin de 8 puncte in fata unor echipe care porneau ca favorite certe, dar sunt in continuare angrenati in lupta pentru evitarea retrogradarii.