Dupa mult timp de asteptare, Judetul Ilfov va avea propriul campionat de minifotbal, astfel ca cei pasionati au scapat de drumurile lungi si aglomerate din Bucuresti. Liga de Minifotbal a Judetului Ilfov se va desfasura in orasul Buftea, pe terenul “Coco Atletic Club”, dotat cu nocturna, vestiare si dusuri. Conditiile sunt de exceptie, totul culminand cu sistemul de acoperire a suprafetei de joc, care face posibila disputarea meciurilor fara probleme si in zilele ploioase sau racoroase. Nu trebuie uitat nici barul, cel mai bun prieten al minifotbalistilor in unele momente. Pentru primul sezon, organizatorii si-au propus infiintarea unei singure ligi, care va aduna la start 12 echipe. Sistemul de joc este “fiecare cu fiecare”, tur-retur. Prima parte a campionatului va avea loc in aceasta toamna, iar “revansele” vor fi programate in primavara lui 2011. Important! In acest campionat au drept de joc si echipe din judetele Giurgiu si Dâmbovita, care sunt foarte aproape de terenul de joc. Inscrierile se fac in limita celor 12 locuri disponibile! Taxa de participare este de 100 de lei de echipa/meci.
Pentru mai multe detalii, va rugam sa-i contactati direct pe organizatorii competitiei la telefon 0732.965.777 sau adresa de e-mail ilfovminifotbal@gmail.com.