Campionatul “Iubeste Sportul” va avea, incepand din primavara
anului 2015, si o sectiune dedicata exclusiv echipelor de minifotbal formate
din angajatii aceleiasi firme sau institutii.
 Federatia de Minifotbal dinRomania va organiza, in perioada 10-12 iulie 2015, prima editie a Campionatului National al Firmelor si Institutiilor, unde Bucurestiul va fi reprezentat de castigatoarea Campionatului “Iubeste Sportul” – Liga Firmelor.

Echipele care vor lua startul in competitie  vor respecta regulamentul Federatiei de
Minifotbal din Romania, cu precizarea ca jucatorii trebuie sa aiba nu doar
statut de amatori, ci si de angajati ai companiei pe care o reprezinta. Meciurile se vor
disputa pe terenurile sintetice din incinta Colegiului Tehnic “Iuliu Maniu”,
aflat in Sectorul 6, urmand sa fie programate in timpul saptamanii, seara, deci
in afara orelor de program. Jucatorii care evolueaza deja in Campionatul
“Iubeste Sportul” (Liga I, Liga a II-a A sau Liga a II-a B) pot participa, in
paralel, si in Liga Firmelor, alaturi de colegii de birou.
Costurile firmelor participante sunt reduse, taxa de
inscriere in competitie fiind de 300 de lei, iar taxa de participare – 150 de lei/meci.
Echipele vor beneficia, totodata, si de o reducere importanta la echipamentele
de joc si accesoriile sportive de pe www.terrasport.ro,
partenerul tehnic al Campionatului “Iubeste Sportul”.

Inscrierile se fac in ordinea depunerii dosarelor de
participare, incepand cu data de 17.11.2014. Pentru informatii suplimentare, ii
puteti contacta direct pe membrii Comisiei de Organizare la numarul de telefon
0732.965.777 sau  pe mail, la adresa
contact@campionatuldefotbal.ro.