Primul sezon in care pe harta minifotbalului bucurestean apare Liga 3 a agitat apele in divizia secunda, unde formatiile din jumatatea inferioara a clasamentului si-au propus ca obiectiv principal evitarea retrogradarii. Echipele au inceput sa faca eforturi pentru a-si intari lotul, cel mai bun exemplu in acest sens fiind MAFF, care a legitimat nu mai putin de sase noi jucatori, printre care se numara si fostul stelist Iulian Miu. Cu toate ca debutul lui “New MAFF” nu a fost unul reusit, HTDIV reusind sa se impuna destul de lejer, cu siguranta ca “galbenii” se vor numara printre revelatiile acestui sezon, ultimul in care Liga 2 este formata din mai mult de doua serii.
De-a lungul carierei, Iulian Miu a evoluat pentru echipe ca Progresul Bucuresti, Foresta Falticeni, FCM Bacau, Bursaspor (Turcia), UTA Arad si Concordia Chiajna, dar punctul de reper al carierei sale este Steaua Bucuresti, unde a jucat intre 1996 si 2002. De asemenea, fundasul a bifat opt prezente la echipa nationala de fotbal a Romaniei.