Jucătorii lui Bucharest United au depus un efort extraordinar în fața artiștilor

Sezonul 2013-2014 al minifotbalului bucureștean se apropie de final, astfel că și Cupa „Iubește Sportul” a ajuns la un singur pas de marea finală, în care vor da piept cu siguranță o reprezentantă a Ligii I și una a Ligii a II-a B. Faza sferturilor de finală a fost una extrem de spectaculoasă, spectatorii văzând la treabă unele dintre cele mai în formă echipe din Capitală.

Bucharest United a fost prima formație care a călcat în „careul de ași” după o victorie pe cât de surprinzătoare, pe atât de categorical, obținută în fața echipei Naționala Artiștilor & Prietenii. „Albii” s-au prezentat, așa cum ne-au obișnuit în ultimele sezoane, într-o formula redusă numeric, dar condiția fizică de invidiat și-a spus din nou cuvântul. United a dominat autoritar meciul împotriva favoritei și a reușit să se impună cu 5-1, la finalul unui joc extrem de spectaculos. Ștefan Mircea, de la învingători, a fost MVP-ul partidei, „dubla” sa încununând o prestație de excepție, dar rezultatul nu ar fi fost cu siguranță același fără paradele senzaționale ale portarului Nicolae Negru.

ABC United și-a respectat statutul și nu a lăsat nimic la voia întâmplării în confruntarea cu divizionara secundă AS Metropolis București, scor 6-1. Sub comanda antrenorului Nelu Stancea – selecționer al echipei naționale de futsal, „portocaliii” au zburdat spre semifinale, permițându-și pe final chiar să testeze diferite sisteme de joc, inclusiv cel cu șase jucători de câmp și fără portar. Portughezul Amorim Teixeira Da Silva Jorge Luis, de la ABC United, a părut argint viu și a impresionat prin tehnică, reușind să puncteze de două ori, dintre care o data cu călcâiul.

Tanzmannschaft, liderul din Liga a II-a B, pornea ca favorită în duelul cu liderul din Liga a II-a A, dar meciul disputat în cadrul sferturilor Cupei „Iubește Sportul” a demonstrat din nou că valorile în minifotbalul din Capitală au început să fie din ce în ce mai apropiate. La Grande Familia a condus la pauză, scor 2-1, dar a fost egalată și a pierdut în urma loviturilor de departajare, unde ultima oară au executat cei doi portari, Dârlea (Tanzmannschaft) și Constantin (La Grande Familia). Alexandru Nechita, de la Tanzmannschaft, a avut o prestație deosebită, care a culminat în minutul 28, când a marcat.

În fine, Arsenal 2012 a dat piept cu prim-divizionara FC Phoenix București, care a deschis rapid scorul, în minutul 2, apoi și-a dublat avantajul puțin înainte de pauză, când a condus cu 2-0. Sorin Paraschiv&Co. s-au regrupat și au reușit să egaleze situația, soarta calificării stabilindu-se în urma executării loviturilor de departajare. Portarul conjunctural Moldovan Călin a fost eroul „tunarilor”, reușind să pareze un șut și să marcheze decisiv de la punctul de la 7 metri.

Semifinalele Cupei „Iubește Sportul” sunt, astfel, ABC United – Bucharest United și Tanzmannschaft – Arsenal 2012. Câștigătoarea cupei, dacă va fi alta decât campioana, va avea șansa să reprezinte Bucureștiul la Cupa României dacă va trece de barajul împotriva ocupantei poziției secunde a Ligii I sau dacă FMR va suplimenta locurile Capitalei pentru această competiție.