În urma anunțului făcut de Federația de Minifotbal din România, Campionatul „Iubește Sportul” va fi reprezentat la Cupa României 2014 de două echipe, suplimentarea venind grație poziției ocupate de București în clasamentul national, 16. În acest caz, Naționala Artiștilor & Prietenii este sigură că va participa la turneul final de la Sibiu, numele celei de-a doua formații urmând să se stabilească în curând, în funcție de rezultatul care se va înregistra în finala Cupei „Iubește Sportul”. În cazul în care Tanzmannschaft se va impune, va participa la Cupa României, iar, dacă trofeul va ajunge la ABC United, va primi biletele pentru Sibiu formația clasată pe treapta a treia a podiumului Ligii I, în speță Cireșarii.
Cupa României la minifotbal va fi găzduită de Sibiu, în perioada 27-29 iunie.