FC Phoenix si Batranii din Academiei se vor intalni anul viitor in Liga I

Pe 26 iunie s-a pus punct la finalul sezonului 2011-2012 al Campionatului „Iubeste Sportul”, cand au avut loc ultimele trei meciuri din Liga a II-a A. O zi memorabila pentru cei care nu au tinut cont de predictiile meteo si au luat drumul terenului.

Dupa „incalzirea” oferita de Finantistii si Athletico GeBoc, a urmat jocul dintre Ciresarii, care spera sa ii ofere titlul de golgeter atacantului Ionica Marian, si frumoasa echipa Interada. Varful a reusit in cele din urma, printr-un efort fenomenal, sa inscrie un numar impresionant de goluri, pe cand „lanterna rosie” a oferit, dupa ultimul fluier, un spectacol care a smuls aplauzele celor prezenti. Vom reveni cu detalii si materiale foto pe aceasta tema in urmatoarele zile.

In fine, campionatul nu se putea incheia altfel decat cu un show de zile mari oferit de castigatoarea Ligii a II-a A, FC Phoenix, si EuroAnswer Reloaded. Prima dintre ele nu isi mai putea pierde locul, pe cand cea de-a doua avea nevoie de trei puncte pentru a prinde in extremis ultima pozitie promovabila in Liga I. Liderul clasamentului a dorit sa demonstreze ca a meritat cu prisosinta sa se impuna in esalonul secund, astfel ca nu a tinut cont de ploaia torentiala care cadea fara oprire si a punctat necrutator de trei ori in poarta adversarilor, rezultat final 3-0. Totul, spre bucuria membrilor echipei Batranii din Academiei, care au obtinut promovarea in primul esalon.

Distinctii Liga a II-a A

Locul I – FC Phoenix (promovare in Liga I)
Locul II – Drink Team (promovare in Liga I)
Locul III – Batranii din Academiei (promovare in Liga I)

Golgeter – Ionica Marian (Ciresarii – 65 de goluri)
Cel mai bun portar – Radulescu Constantin (Labelon Romania)
Premiul Fair-Play – Echipa Interada

Felicitari tuturor echipelor participante in Liga a II-a A, pe care le asteptam cu drag si in sezonul 2012-2013 al Campionatului „Iubeste Sportul”, programat sa debuteze in luna septembrie!