Cu intarzierea si scuzele de rigoare, va oferim cateva randuri dedicate echipei Interada, formatie care a castigat „Trofeul Fair-Play” la finalul sezonului 2011-2012.
In primul rand, sa trecem in revista cateva cifre obtinute de „interfonisti”: 
– 24 de meciuri jucate si tot atatea infrangeri
– golaveraj 28-266
– cel mai bun marcator:

Mihalcea Andrei Radu
(6 goluri) 
– medie de varsta: 30 de ani
– 6 cartonase galbene
– niciun cartonas rosu
Interada, aplaudata de Ciresarii pentru intreg sezonul
La finalul sezonului, Interada a intalnit-o pe Ciresarii, formatie care a „tras” pentru titlul de golgeter al lui Ionica Marian. Atacantul a doborat orice record, penetrand poarta adversa de nu mai putin de 19 ori. Echipa de pe ultima pozitie a clasamentului si-a vazut de treaba si a reusit, pentru a 24-a oara in sezonul 2011-2012, sa iasa cu fruntea sus de pe teren: jucatorii au facut tot ce au putut, s-au simtit bine, nu s-au certat si, cel mai important, nu le-a pasat de rezultat. Este uimitor, poate unic in minifotbalul din Romania, sa vezi o echipa care pierde cu 21-4 facand ceea ce a facut Interada in continuare.
Turul de onoare al terenului, cu trofeul purtat de capitanul echipei
Fluierul final ne-a adus o imagine extraordinara. Pe o ploaie torentiala, atacantul de la Ciresarii, Ionica Marian, prabusit pe gazon dupa efortul extraordinar depus, care i-a adus titlul de golgeter. In fundal, in dreptul bancii de rezerve, jucatorii de la Interada porneau spectacolul: un trofeu oferit de conducerea firmei, medalii inscriptionate cu textul „Interada – Campionii Campionilor – Medalia Lanternelor rosii – Campionatul Iubeste Sportul” si, evident, sampanie. Pentru copii. In focul strigatelor („Campionii, Campionii!”), unul dintre organizatori a avut de suferit de pe urma valurilor de vin spumant cu gust de fructe si fara alcool, fiind alergat mai ceva ca un arbitru de Liga a V-a dupa un penalty acordat oaspetilor.
Este povestea, pe scurt ce-i drept, a echipei care a castigat cel mai mult din participarea in Campionatul „Iubeste Sportul”. Jucatorii pot purta cu mandrie tricourile oferite de Football Against Racism in Europe pentru „Trofeul Fair-Play”, le merita cu prisosinta. Felicitari componentilor echipei Interada, precum si conducerii!