In aceasta saptamana s-a incheiat unul dintre cele mai disputate sezoane ale Ligii I, unde batalia pentru titlul de campioana s-a dus pana la ultimul fluier al arbitrului. Tazmannschaft a castigat, in cele din urma, cel de-al treilea titlu din istoria echipei, dupa succesele obtinute in 2015 si 2018.
Ultima etapa a Ligii 1 nu a fost decat un rezumat al intregului sezon, disputat sub semnul valorilor foarte apropiate ale echipelor din fruntea clasamentului. Tragerea la sorti din toamna anului trecut a propus un scenariu cel putin palpitant, cu un meci direct intre primele doua clasate, despartite de numai doua puncte. Tazmannschaft a dat piept cu revelatia La Maria si Ion, care si-a petrecut aproape intreaga editie de campionat in fotoliul de lider. Ambele echipe au jucat la victorie, cu un plus de motivatie pentru “diavoli”, care stiau cu siguranta ca remiza nu ii poate ajuta in niciun scenariu. De partea cealalta, La Maria si Ion a stat cu o ureche la meciul dintre Danco Pro si Old Boys (0-0), unde numai un succes al celei de-a doua ar fi facut ca rezultatul egalitate sa nu le fie suficient.
Jocul de titlu a atras un numar semnificativ de spectatori la Diamond Sport Club, care au avut ce vedea pe durata celor 40 de minute. Cu numai trei minute inaintea ultimului fluier, “tunarul” Sebastian Vasile, responsabil cu golurile decisive la Tazmannschaft, a deschis scorul si, totodata, a inchis tabela si a pecetluit soarta sezonului 2018-2019, aducand titlul in curtea echipei sale. Performanta obtinuta de Tazmannschaft este cu atat mai spectaculoasa, cu cat in ultimele trei meciuri – cu D’Angelo Sport, Old Boys si La Maria si Ion – a reusit sa se impuna fara gol primit, in ciuda faptului ca buturile au fost aparate de tehnicul Catalin Serban, in absenta unui portar de meserie.
Pe treapta a doua a podiumului a incheiat La Maria si Ion, iar bronzul a ajuns la gatul componentilor echipei Old Boys.
Golgeter Liga 1: Viorel Barbulescu (HTDIV, 37 de goluri)
Cel mai bun portar Liga 1: Bogdan Radulescu (Luxury Team)
Felicitari campioanei Bucurestiului, Tazmannschaft!