Echipa Play 4 Fun, ocupanta locului 14 in clasamentul Ligii 1, a hotarat sa se retraga din CMFB din cauza numarului mic de jucatori activi pe care se mai baza. Conform regulamentului, raman valabile rezultatele inregistrate pana in acest moment, inclusiv cele din retur, urmatoarele meciuri urmand sa fie decise din oficiu la masa verde cu 3-0 in favoarea adversarilor, fara a mai fi programate.

Intrucat aceasta situatie nu era prevazuta in regulament, Comisia de Organizare a CMFB hotarat ca locul echipei Play 4 Fun in sezonul 2016-2017 al Ligii 2 sa fie luat de o echipa din Liga 3, in ordinea clasamentului. Aceasta decizie va fi introdusa in regulament si va fi general valabila, urmand ca locurile libere din Liga 2 rezervate echipelor retrogradate din Liga 1 sa fie cedate formatiilor din Liga 3. Pentru celelalte prevederi privind redistribuirea locurilor in divizii, va rugam sa consultati regulamentul afisat pe site.